Ziua Internațională a Asistenților Medicali, anual, este marcată la data de 12 mai, care a fost lansată în anul 1974, la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali. În Republica Moldova Ziua Internaţională a Nurselor este sărbătorită începând cu anul 1994. Sloganul anului 2022, stabilit de către Consiliul Internațional al Asistenților medicali este ”Asistenții medicali: o voce de urmat — investiți în nursing și respectați drepturile pentru a asigura sănătatea globală”, care subliniază importanța ca asistentele să devină mai active și mai vocale în dezvoltarea și implementarea politicilor. Asistenții medicali contribuie semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor din întreaga lume prin atenția acordată îngrijirii persoanei suferinde și prevenirii dezvoltării bolilor cronice. În cadrul ședinței festive consacrate Zilei Internaționale a Asistenților Medicali au fost înmânate Diplome de Gratitudine asistenților Burlacu Lidia si Mardari Eudochia, Diplome de Mențiune din parte Ministerului Sănătății, Asociatiei de Nursinhg din RM, Sindicatul Medical.
Administrația instituției aduce, cu acest prilej, sincere felicitări și urari de bine, prosperitate, realizări profesionale, multă sănătate, mult curaj și entuziasm pe tărâmul profesional.