La 31 mai se marchează Ziua Mondială fără tutun, un prilej pentru a reaminti tuturor cetățenilor efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv și pentru a descuraja utilizarea tutunului sub orice formă. Fumatul ramane o problema de sanatate publică importantă si o epidemie globală cauzând boli si decese. La nivel mondial tutunul ucide mai mult de 8 milioane de oameni pe an și 1 milion decedează din cauza expunerii la fumul de tutun. În anul 2020, Ziua Mondială fără tutun, se desfășoară sub genericul "Protejarea tinerilor de manipularea industriei tutunului și prevenirea consumului de tutun și nicotină", o campanie de contra-marketing care dă posibilitate tinerilor să se implice în lupta împotriva tutunului.
Consumul de nicotină în perioada adolescenței are consecințe negative. Adolescența este o perioadă-cheie pentru dezvoltarea creierului, iar nicotina afectează major circuitele cerebrale responsabile de învățare și de controlul atenției, și crește susceptibilitatea pentru comportamente dependente. Nicotina induce dependență indiferent de produsul care o furnizează (țigară clasică, electronică sau încălzită), astfel adolescenții au un risc considerabil crescut să devină adulți care consumă zilnic tutun.
OMS face apel ca toți tinerii să se alăture acestei lupte, pentru a deveni o generație fără tutun!