Ziua Mondială de luptă împotriva Pneumoniei (World Pneumonia Day) este marcată, în fiecare an, la 12 noiembrie şi a fost instituită în 2009, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru conştientizarea gravității acestei boli, în special la copiii cu vârsta sub 5 ani, precum şi impactul ei asupra societăţii.
Pneumonia este una dintre principalele cauze ale deceselor la copiii sub cinci ani, care constituie 15% din totalul deceselor copiilor sub 5 ani, cu toate că există măsuri de prevenire de pneumonie, prin abordarea intervențiilor simple, cum ar fi tratament și îngrijiri, care nu necesită tehnologii moderne și costuri exagerate.
Pneumonia este cauzată de o serie de agenți infecțioși, inclusiv viruși, bacterii și fungi. Cele mai frecvente sunt: Streptococcus pneumoniae - cauza cea mai frecventă a pneumoniei bacteriene la copii; Haemophilus influenzae tip b (Hib) - a doua cea mai frecventă cauză de pneumonie bacteriană; virusul sincitial respirator este cea mai frecventă cauză virală a pneumoniei;
la copiii infectați cu HIV, Pneumocystis jiroveci este una dintre cele mai frecvente cauze ale pneumoniei, responsabilă pentru cel puțin un sfert din toate decesele prin pneumonie la copiii infectați cu HIV.
Factorii de risc: Copiii cu sistemul imun compromis prezintă un risc de a dezvolta pneumonie. Bolile preexistente, cum ar fi infecția HIV simptomatică, rujeola, cresc riscul de a contracta pneumonie. Factorii de mediu înconjurător care cresc susceptibilitatea copilului la pneumonie: poluarea aerului din interiorul locuinței, locuirea în spații aglomerate, neventilate, neaerisite, fumatul părinților copilului.
Profilaxie: Prevenirea pneumoniei la copii este o componentă esențială a strategiilor de reducere a mortalității. Imunizarea împotriva Haemophilus influenzae, pneumococ, rujeolă și tuse convulsivă (pertussis) este cea mai eficientă metodă de prevenire a pneumoniei. Alimentația adecvată este esențială pentru îmbunătățirea apărărilor naturale ale copiilor, începând cu alăptarea la sân pentru primele 6 luni de viață. Înlăturarea factorilor nocivi de mediu.
În majoritatea țărilor, inclusiv și în Republica Moldova, prevenirea deceselor prin pneumonie este acțiune prioritară de sănătate publică.