La 20 aprilie 2019 a trecut în neființă domnul Victor Punga, dorctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, dedicându-și toată viața cauzei nobile de ftiziopneumolog, activității științifice întru studierea epidemiologiei, clinicii și tratamentul tuberculozei.
Profesorul V. Punga sa născut la 15 iunie 1937 în satul Ocnița, raionul Ocnița, R. Moldova. În anul 1960, a absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, facultatea medicină generală. După absolvire a activat la Spitalul de Tuberculoză Korestouțk din raionul Oknița unde a lucrat în perioada 1960-1962 în funcție de ftiziopneumolog și apoi medic șef. În perioada 1962-1965 a studiat în aspirantură la specialitatea ftiziopneumologie la Institutul Central de Cercetare în Tuberculoză, or. Moscova. A reușit să-și combine studiile postuniversitare cu activitatea clinică la Dispensarul de Tuberculoză nr. 19 din Moscova. În noiembrie 1966 a susținut teza de doctor în științe medicale cu tema "Corelația dintre eficacitatea clinică a tratamentului tuberculozei pulmonare cu schimbările locale în țesutul pulmonar și bronhii". După absolvire a activat în cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Tuberculoză din Chişinău, în funcție de cercetător științific în departamentul curativ, apoi șef al acestui departament.
În 1974, Victor Punga a fost numit director al Institutului de Cercetare Tuberculozei din Chișinău și a activat în această funcție până în anul 1979. În timpul mandatului său în republică a fost centralizat serviciul de laborator întru examenul bacteriologic a M. Tuberculosis, au fost organizate staționarele de bază pentru tratamentul pacienților cu tuberculoză și alte activități datorită cărora situația epidemiologică din Moldova s-a îmbunătățit, a crescut și eficacitatea tratamentului pacienților cu tuberculoză. Potrivit rezultatelor obținute în anul 1979, Institutul de Cercetări Științifice în Tuberculoză din Chișinăuocupă locul trei printre toate institutele de cercetare științifică în tuberculoză ale fostei URSS.
Din anul 1980, își continua activitatea la Institutul Central de Cercetare în Tuberculoză, or. Moscova, în calitate de cercetător ştiinţific superior (1980-1987) apoi șef al departamentului pentru Organizarea, planificărea asistenței antituberculoză (1987-1993), apoi şef al secţiei Epidemiologie, Statistică a Tuberculozei şi Tehnologie Informaţională a Institutului Central de Cercetări Ştiinţifice în Tuberculoză al Academiei de Medicină a Federaţiei Ruse.În anul 1991 susţine teza de doctor habilitat în științe medicale cu tema "Asistența curativ-diagnostică pacienților cu tuberculoză în staționarele de diferite tipuri și eficacitatea acestora". Este autor a peste 280 de lucrări științifice și monografii, instrucțiuni și documente de politici privind problemele de actualitate ale asistenței pcienților cu tuberculoză. Sub conducerea nemijlocită a dumnealui au fost susținute 8 teze de doctor, s-au efectuat cercetări cu privire la formele şi metodele de control a tuberculozei la diferite nivele, sunt studiate problemele cu privire la epidemiologie, clinică și tratament a tuberculozei, cauzele mortalităţii prin tuberculoză.
Profesorul Victor Punga sa bucurat de o reputație bine meritată printre specialiștii din R. Moldova, Institutului Central de Cercetări Ştiinţifice în Tuberculoză din Moscova, specialiștii în tuberculoză din Federația Rusia și fosta URSS, și, de asemenea, și a experților străini. Timp de 20 de ani a fost membru al Secretariatului Grupului de lucru OMS pentru Tuberculoză în Federația Rusă.
Activitățiile întreprinse de către Profesorul Victor Punga au fost înalt apreciate prin distincții de stat. A fost şi a rămas în memorie un om cu simţul responsabilităţii pentru tot ce a facut, un specialist de mare calibru, om foarte sociabil şi mărinimos, gata oricând să acorde ajutor celor care îl solicita. Anume prin aceasta, şi se explică profundul respect de care s-a bucurat, șiva rămâne în inima celor care l-au cunoscut.
Institutul de Ftiziopneumologie ”Chiril Draganiuc”,
Societatea de Ftiziopneumologie din R. Moldova