80 de ani de la nașterea CLAUDIEI BRĂDIŞTEANU – ftiziopneumolog, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, figură marcantă în medicina contemporană
CLAUDIA BRĂDIȘTEANU și-a început cariera medicală în calitate de medic de sector în spitalul de circumscripţie din satul Izbeşti, r-nul Criuleni, unde a fost repartizată după absolvirea facultății curative a Institutului de Stat de Medicină din or. Chişinău în anul 1959. Funcţia de medic de sector era asemeni celei de medic de familie din prezent. Primul pacient al ei a fost un copil de zece ani, diagnosticat cu rujeolă, boală răspândită în acele tmpuri.
Doi ani mai târziu urmează cursurile de specializare în ftiziologie la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în ftiziologie, domeniu căruia îi va fi fidelă pentru toată viața. Astfel că în perioada 1962-1965 activează ca medic ftiziolog în Spitalul de Ftiziologie din satul Ciopleni, r-nul Criuleni, apoi este transferată ca medic ftiziolog în Spitalul raional Criuleni, unde activează până în 1970. Din Criuleni ajunge să lucreze ca medic ftiziolog în dispensarul antituberculos din Orhei, ulterior fiind numită medic-șef al acestei instituţii curative. Din 1983 activează în diferite posturi de muncă (şef-secţie Consultativă a Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Ftiziologie; şef-secţie pentru Copii şi adolescenţi; şef-secţie Boli asociate; şef-secţie Multidrogrezistenţă; şef-secţie Consultativă; ftiziopneumolog, secţia Consultativă, funcție pe care o deține până în prezent).
Fiind o specialistă cu vechime şi renume în lupta antituberculoasă, Claudia Brădişteanu își amintește cu nostalgie despre diferite perioade din viața sa, pentru fiecare având propriile aprecieri, păreri, considerații. Astfel, despre perioada anilor 1960 își amintește că “a fost emisă o importantă hotărâre de stat pentru eradicarea tuberculozei care devenise extrem de periculoasă şi trecuse mult orice cote ale admisibilului. Fusese alocate sume enorme pentru stoparea răspândirii bolii şi pentru spulberarea etichetei, oarecum ruşinoase, de boală socială”.
Cu referință la acele timpuri, dna Brădișteanu își mai amintește că “în acea perioadă s-au deschis multe spitale pentru tratarea tuberculozei. În scopul izolării bolnavilor, spitale au fost deschise în şcoli, mănăstiri etc. Din cele două clădiri ale spitalului din Izbişte, spre exemplu, una a fost eliberată de către alţi bolnavi şi pusă la dispoziţia celor suferinzi de tuberculoză”.
În acele timpuri dna doctor nu s-a pierdut cu firea, sârguinţa şi devotamentul profesional de care a dat dovadă ajutând-o să însuşească multe lucruri din mers şi să trateze pacienţii. Colegii au fost primii care i-au recunoscut meritele, confirmând că “posedă la perfecţie alfabetul tuberculozei”.
Și, deși, pe parcursul timpului, cadrele medicale au depus eforturi sporite în lupta cu tuberculoza, aceasta a rămas a fi o boală socială. Crezul Claudiei Brădișteanu, în acest sens, este următorul: “Nu sunt boli ce nu pot fi tratate, există doar pacienţi care nu doresc să fie trataţi! Starea spirituală a pacientului este forţa motrice care trebuie să lupte cu boala, lucru confirmat de viaţă”.
În secţia Consultativă a Institutului de Ftiziopneumologie, unde activează dna Claudia Brădișteanu, zilnic se adresează bolnavi din întreaga republică, care sunt direcţionați la diferiţi specialiști pentru investigaţii, iar ulterior li se eliberează rezultatele investigațiilor pentru a merge la spitalele raionale sau direct la clinica institutului.
În activitatea sa, a demonstrat cunoştinţe vaste în metodele de diagnosticare şi tratament în domeniul ftiziopneumologiei, are o experienţă bogată în lucrul organizator-metodic în controlul tuberculozei, contribuind la implementarea strategiilor DOTS și DOTS plus.
Pentru munca sa exemplară, patriotism instituţional şi credință jurământului dat lui Hipocrate, Claudia Brădișteanu s-a învrednicit de insigna „Eminent al ocrotirii sănătăţii”, de ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”, de alte medalii şi ordine de onoare și, nu în ultimul rând, de aprecierea colegilor și a pacienților.
Stimată dnă Claudia Brădișteanu! Vă felicităm cordial cu ocazia frumosului jubileu, pe care îl marcați la 10 februarie curent. Vă dorim să fiţi mereu alături de noi aşa precum Vă cunoaştem şi să Vă bucuraţi de dragostea şi respectul pe care le meritaţi din plin.
Cu respect,
Institutul de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc”
Societatea de Ftiziopneumologie din R.Moldova