IMSP - Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"

Limba site-lui:
  • Romanian
  • English
  • Russian

Conferinţă ştiinţifico-practică moldo-germană pe domeniul tuberculozei la Chişinău

Circa 200 de reprezentanţi ai instituţiilor medico-sanitare publice de nivel central şi raional (centre de sănătate, centre ale medicilor de familie, spitale etc.) au participat la 18 decembrie curent la Conferinţa ştiinţifico-practică moldo-germană cu tematica: “Tuberculoza multidrogrezistentă – problemă majoră de sănătate publică”.

Evenimentul s-a desfăşurat în sala Senatului a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”. În deschiderea conferinţei, au luat cuvântul: Svetlana Cotelea, viceministru al Sănătăţii; Ion Ababii, rectorul USMF “Nicolae Testemiţanu”; Liliana Domente, directorul Institutului de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc” şi prof. Christoph Lange  de la Centrul de cercetare Borstel din Germania.

În cadrul conferinţei au fost prezentate mai multe rapoarte privind tuberculoza multidrogrezistentă (TB MDR) în regiunea europeană a OMS şi în Republica Moldova. De asemenea, participanţii au fost familiarizaţi cu rezultatele preliminare ale proiectului “Managementul de caz TB MDR în condiţii de ambulator în contextul implementării metodelor rapide de diagnosticare “Gene Xpert”.

În semn de adâncă recunoştinţă pentru meritele obţinute în domeniul cercetărilor realizate în domeniul tuberculozei, administraţia USMF “Nicolae Testemiţanu”a acordat prof. Christoph Lange titlul onorific de Doctor Honoris Causa. Înalta apreciere este şi o confirmare a gratitudinii părţii moldoveneşti pentru eforturile care au fost depuse de către prof. Christoph Lange la fortificarea relaţiilor de colaborare între cele două ţări.