IMSP - Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"

Limba site-lui:
  • Romanian
  • English
  • Russian

Acţiune de sensibilizare a populaţiei privind BPOC în centrul capitalei


De Ziua Mondială a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC), marcată pe 20 noiembrie, specialiștii de la Institutul de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc” împreună cu studenții de la USMF “Nicolae Testemiţanu” au organizat o acțiune de sensibilizare a populației în centrul capitalei.

Scopul acțiunii a fost de a atrage atenția opiniei publice asupra BPOC, care este o patologie pulmonară gravă, ce prezintă un obstacol pentru respirația normală. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), până în anul 2030, BPOC va fi a treia cauză de deces la nivel mondial. Factorii majori de risc pentru BPOC sunt tabagismul, poluarea atmosferică și a aerului din interiorul încăperilor, precum și expunerea la pulberi și substanțe chimice la locul de muncă.

Potrivit dlui Alexandru Corloteanu, conferențiar universitar (USMF), BPOC sau enfizemul pulmonar este o afecțiune subestimată atât de pacienți, cât și de medici, ceea ce face ca maladia să fie subdiagnosticată și subtratată. Manifestările principale ale acestei afecțiuni sunt: dispneea (sau senzația de insuficiență de aer), expectorațiile patologice și tusea cronică. Cu avansarea treptată în severitatea bolii, bolnavii de BPOC simt limitări în activitățile fizice cotidiene (urcarea treptelor, transportarea valizei etc.).

La pacienții cu tuberculoză BPOC este adeseori o boală asociată. Astfel, pe lângă tratamentul specific maladiei antituberculoase, pentru tratamentul BPOC este indicat un tratament bronhodilatator și antiinflamator, care este mai mult simptomatic. Confirmarea BPOC se efectuează printr-un test simplu de spirometrie, care permite înregistrarea volumului de aer pe care omul îl poate inspira și expira, la fel, a vitezei cu care aerul pătrunde și iese din căile aeriene. Deoarece BPOC evoluează lent, boala este diagnosticată la persoanele cu vârsta peste 40 ani. Tratamentul adecvat poate ameliora simptomele și calitatea vieții oamenilor suferinzi de BPOC.

În trecut, BPOC era mai frecvent întâlnită printre bărbați, însă, odată cu creșterea răspândirii tabagismului printre femei și creșterea expunerii la aerul poluat din interiorul locuințelor, maladia afectează bărbații și femeile în măsură aproximativ egală. Aproape 90% din cazurile de decese prin BPOC se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, unde nu se aplică strategii efective pentru profilaxia și combaterea acestei maladii.

În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, în anul 2012 au fost înregistrați 43.730 bolnavi de bronșită și emfizem pulmonar, ceea ce constituie 154 la 10.000 populație adultă. Mortalitatea din acest grup de adulți a constituit 29,9 la 100.000 populație adultă.