Într-un interviu realizat de Ziarul de Gardă, Jarno Habicht, reprezentant al OMS în Republica Moldova, punctează principalele probleme ale sistemului nostru de sănătate, vorbește despre cauza ratei îngrijorătoare a tuberculozei, sugerează autorităților cum ar putea îmbunătăți statisticile la acest capitol, spune ce crede despre acțiunile ce ar trebui întreprinse pentru a limita consumul de alcool sau tutun și insistă asupra unor programe care să cultive copiilor, din școală, un mod sănătos de viață.
Statele sărace sunt afectate deseori de maladii infecţioase pe care nu le pot combate singure. Moldova beneficiază de susţinere pentru tratarea tuberculozei şi HIV. Cât de eficient sunt utilizate aceste ajutoare?
Consider că problema asupra căreia trebuie să muncim colectiv ca să avem rezultate durabile ţine de controlul tuberculozei. Moldova are medici buni în acest domeniu, medicamente disponibile, care trebuie să fie oferite gratuit. Dar trebuie să fie acceptat un nou mecanism de tratament, care ar conţine câteva prevederi. În primul rând, nu toate persoanele care fac tratament de tuberculoză trebuie spitalizate, în cazul în care continuă riguros schema de tratament. Pentru persoanele cu această maladie e important să menţină relaţia cu familia şi să poată reveni ulterior şi la locul de muncă.
O altă problemă este iresponsabilitatea unor pacienţi, care nu duc tratamentul la capăt. Marea problemă a celor care nu finalizează tratamentul e că maladia revine, dar sub o formă rezistentă la medicamente. Tuberculoza cu rezistenţă multiplă la medicamente este o mare îngrijorare pentru comunitatea internaţională, de aceea este nevoie ca fiecare pacient să urmeze strict prescripţiile medicale, pentru a se nu ajunge la aceste complicaţii.
În Moldova fiecare al patrulea caz nou de tuberculoză este cu rezistenţă multiplă şi această rată este una dintre cele mai înalte în lume. Ceea ce înseamnă că aceste persoane nu au dus la bun sfârşit procedurile de tratament atunci când au făcut prima cură, iar acum au forme ale bolii care nu mai pot fi tratate aşa de uşor sau deloc. Este foarte important ca pacienţii cu tuberculoză să fie informaţi şi să fie învăţaţi să înţeleagă de ce este important să finalizeze tratamentul, să conştientizeze că, dacă întrerup schema de tratament, îşi cauzează sie, dar şi familiei şi societăţii daune enorme.
Îmbunătăţirea situaţiei cu aceste maladii nu survine automat atunci când ţara devine mai bogată. Nu trebuie să aşteptăm nimic special, trebuie să acţionăm imediat. Țin minte că şi Estonia avea rate înalte de îmbolnăvire cu TBC în anii ’90, ca şi Moldova. Dar la începutul anilor 2000 aceste cifre au început să se diminueze, datorită unui program naţional foarte eficient de combatere a tuberculozei. Moldova trebuie să acţioneze prompt împotriva tuberculozei, dar cu actualul buget alocat sistemului de sănătate bănuiesc că va fi complicat. În prezent, comunitatea internaţională acordă sprijin Moldovei pentru combaterea TBC şi HIV din fonduri globale. Dar aceste fonduri globale descresc treptat, deoarece ţara trebuie să crească economic şi să îşi rezolve singură şi problemele sănătăţii populaţiei. Din cifre, vedem că Moldova devine mai bogată, nu mă refer la cetăţeni în particular, ci la ţară, atunci când analizăm PIB-ul. Echitatea distribuirii limitate a bunurilor în Moldova - asta e o mare problemă. Sănătate trebuie să fie o prioritate continuă şi considerată un factor important de dezvoltare şi obţinerea rezultatelor pe termen lung.
Integral interviul poate fi citit la linkul http://www.zdg.md/exclusiv/moldova-este-o-instabilitate-stabila
sau pe portalul http://www.e-sanatate.md/interviu/
Interviul a fost realizat de Alina RADU