IMSP - Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"

Limba site-lui:
  • Romanian
  • English
  • Russian

31 mai - Ziua Mondială fără Tutun

COMUNICAT DE PRESĂ

Începând cu anul 1987, anual, la data de 31 mai, la nivel global, este marcată Ziua Mondială fără Tutun, atunci când timp de 24 de ore, în întreaga lume, se încurajează abstinența de la consumul articolelor din tutun.  În anul curent, sloganul stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este „Contracararea interferenţelor industriei tutunului”, ce se va axa pe necesitatea combaterii eforturilor agresive ale industriei tutunului de a submina activitățile globale de control ale tabagismului. Astfel, vor fi întreprinse acțiuni pentru a atrage atenţia factorilor de decizie şi a populaţiei privind tacticele neoneste şi dăunătoare aplicate de industria de tutun, în special, prin opunerea față de  interzicerea fumatului în locurile publice închise, precum și publicitatea, promovarea, sponsorizarea articolelor din tutun.

Utilizarea tutunului este una dintre cauzele principale evitabile ale deceselor în întreaga lume. Fumatul ucide 6 persoane în fiecare minut la nivel mondial, iar un fumător din patru moare de o maladie legată de tutun. În secolul XX, tabagismul a  condus la decesul a circa 100 milioane de oameni. Astfel, la nivel global, în fiecare an, decedează 6 milioane de oameni, dintre care 12% bărbaţi şi 6%  femei. Se estimează că fumatul cauzează 71% din cazurile de cancer pulmonar, 42% din bolile respiratorii cronice şi 10% din bolile cardiovasculare. Aproximativ o zecime din numărul total de decese, sau peste  600 000 de persoane, se datorează expunerii la fumatul pasiv. Conform pronosticurilor organizațiilor de profil, neîntreprinderea măsurilor eficiente de combatere a tabagismului va duce la decesul a 8 milioane de oameni anual, către anul 2030.

În Republica Moldova, fumatul reprezintă unul din cele mai răspândite vicii, anual decedând din cauza fumatului şi expunerii la fumul de tutun circa 4000 de persoane. Conform studiului Demografic şi de Sănătate din RM din anul 2005, în rândul bărbaţilor extinderea fumătorilor este de circa 51,1% (locul IV în Europa), şi 7,1% în rândul femeilor. În comparaţie cu media europeană (şi a majorităţii statelor din Europa) aceste date sunt extrem de înalte. Consumul de tutun este unul din factorii de risc major pentru bolile cronice netransmisibile, cum ar fi cele cardiace, pulmonare distructive, cerebrovasculare, cancerul, diabetul zaharat, ateroscleroza etc. Estimările costurilor economice ale tutunului, legate de productivitatea pierdută din cauza deceselor premature, spitalizărilor şi tratamentului ambulatoriu a bolilor legate de fumat, au ajuns la circa 450 milioane lei în 2011, sumă ce nu diferă substanţial de veniturile colectate în bugetul de stat din vânzarea produselor din tutun.

În acest an, organizarea și desfășurarea Zilei Mondiale fără Tutun în RM, se va realiza conform unui plan de acțiuni, aprobat de Ministerul Sănătăţii. Vor fi desfăşurate acţiuni de comunicare, informare și educare în parteneriat cu autoritățile publice locale, mijloacele media, instituţiile sociale, ONG-uri în scopul prevenirii fumatului, profilaxiei bolilor condiţionate de fumat, creării mediilor libere de fumat și abandonării fumatului.

Astfel, la data de 31 mai 2012, începând cu orele 11.30, în Sala de şedinţe a Guvernului se va desfăşura o Conferinţă de Presă dedicată Zilei Mondiale fără Tutun, în cadrul căreia va fi anunţată lansarea unei Campanii naţionale de comunicare anti-fumat, cu prezentarea unui spot video privind dauna fumatului. De asemenea, la 31 mai 2012, orele 16.00, la teatrul de Revistă „Ginta Latină” (str. Sfatul Ţării 18),  va avea loc  spectacolul „Eu şi 20 de prieteni ai mei”. Intrarea este gratuită.

Serviciul Informare şi Comunicare al  Ministerului Sănătăţii,
str.Vasile Alecsandri nr.2, Chişinău-2009, Republica Moldova,
Tel: 268810, 268890, 268850