IMSP - Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"

Limba site-lui:
  • Romanian
  • English
  • Russian

Gala Premiilor în Sănătate la prima ediţie

În premieră pentru Republica Moldova marţi, 10 aprilie 2012, a fost organizată Gala Premiilor în Sănătate. Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii desfăşurată în acest an de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu genericul „Îmbătrânirea activă şi solidarizarea între generaţii”.

Gala Premiilor în Sănătate este cel mai important eveniment medical al anului, menit să încurajeze recunoaşterea şi aprecierea medicilor care au obţinut rezultate remarcabile, dar şi a tuturor celor care activează în domeniul sănătăţii.

În cadrul evenimentului au fost înmânate zece trofee reprezentanţilor instituţiilor de stat şi neguvernamentale care au activat în sistemul de sănătate pe parcursul anului 2011. Astfel, la ediţia 2012 a Galei au fost decernate următoarele premii:
1. Premiul pentru „Prevenţie în sănătate” – Instituţia medico-sanitară publică Centrul medicilor de familie Făleşti;
2. Premiul pentru „Îngrijiri comunitare şi paliative - Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”;
3. Premiul pentru „Reprezentantul Sistemului de Asigurare Obligatorie de Asistenţă Medicală în teritoriu” – Nicolae Crăciun, reprezentantul CNAM din cadrul Agenţiei Teritoriale Căuşeni;
4. Premiul pentru „ONG în sănătate” – Asociaţia Naţională Gerontologică „Respiraţia a doua pentru Moldova”;
5. Premiul pentru „Activitate didactică” – Igor Cemortan, şeful catedrei Biologie moleculară şi genetică umană din cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu”, doctor în ştiinţe biologice, conferenţiar universitar;
6. Premiul pentru "Jurnalism de sănătate" - Arcadie Gherasim, jurnalist;
7. Premiul pentru „Întreaga carieră medicală” - Gheorghe Paladi, academician, savant emerit, Profesor universitar la Catedra Obstetrică şi Ginecologie în Facultatea Educaţie Continuă în Medicină şi Farmacie, Ordinul Republicii, Om Emerit al Ştiinţei, Medalia “Nicolae Testemiţanu”, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, membru al Societăţii Europene de obstetrică şi ginecologie;
8.  Premiul pentru "Întreaga carieră medicală"– Timofei Moşneaga, medic Emerit din Moldova, cavaler al Ordinului Republicii, Medic şef de onoare al Spitalului Clinic Republican, Primul medic al Poporului din Moldova, Ministru al sănătăţii între anii 1994 şi 1997;
9. Premiul pentru "Întreaga carieră medicală" - Constantin Eţco, profesor universitar, şef Catedră Economie, Management şi Psihopedagogie în medicină, doctor habilitat în medicină, Membru al Societăţii Ştiinţifice în Managementul Sanitar din SUA şi membru al Asociaţiei Programelor Universitare de pregătire a Administratorilor în Ocrotirea Sănătăţii din SUA;
10. Premiul pentru "Întreaga carieră medicală" -  Ion Ababii, academician, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, rectorul USMF «Nicolae Testemiţanu», Om Emerit, Medalia de Aur Albert Schweitzer, Medalia de Aur Paul Erlich, Medalia Robert Koch, Ordinul Republicii, Ministru al sănătăţii între anii 2005 şi 2008.

Pentru următoarea ediţie a Galei Premiilor în Sănătate au fost anunţate încă alte 4 noi categorii de premii: 1. Premiul pentru cel mai performant management al instituţiilor medico-sanitare; 2. Premiul pentru cel mai bun medic de familie; 3. Premiul pentru cea mai bună echipă de urgenţă; 4. Premiul pentru cea mai social-orientată entitate farmaceutică.

Organizatorii Galei Premiilor în Sănătate sunt: Ministerul Sănătăţii, Biroul de Coordonare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Republica Moldova, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi clubul PROSANATATE.


COMPANIA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ

Lilia Onea, șef serviciu Relaţii cu Publicul
Bd.Grigore Vieru nr.12
Chisinau-2009, Republica Moldova
Tel: (+373 22)22.62.76      
GSM: 060301914
Fax: (+373 22) 22.61.84
E-mail: [email protected]
Skype: lilia_onea1
WEB: www.cnam.md